În amintirea lui GAL AUGUSTIN

CEL MAI BUN TATA..💙😪____Cândva, când eram mică, tata m-a surprins plângând. Mi-a spus atunci că Doamne-Doamne le-a dat oamenilor un număr fix de lacrimi. Și că există două feluri de lacrimi: de tristețe si de fericire. “-Nu îți irosi lacrimile, fata tatii, pentru lucruri care nu merită. Păstrează-le pentru atunci când va trebui să plângi de fericire. Ar fi păcat să nu ai în acele momente cu ce să plângi!” Cu timpul am uitat îndemnul tatălui meu. Am uitat cât de preţioase sunt lacrimile mele şi că nu oricine merită să mi le irosesc. Şi am irosit râuri de lacrimi. Am plâns pentru fiecare deziluzie, pentru fiecare durere, pentru fiecare eşec. Am plâns pentru fiecare întrebare rămasă fără răspuns şi pentru fiecare aşteptare zadarnică. Am plâns în singurătate şi am plâns în văzul lumii, căutând alinare. Am plâns de dor. Am plâns pentru oameni care nu m-au iubit aşa cum i-am iubit eu. Am plâns pentru nedreptăţi care mi s-au făcut, pentru promisiuni şi iluzii frumoase cu care am fost amăgită. Am plâns de fiecare dată când cineva mi-a arătat Raiul, ca mai apoi să mă trimită direct în Iad. Am plâns de neputinţă şi am plâns de ciudă că am trăit jumătăţi de măsură. Am plâns pentru prietenii imaginare şi pentru iubiri închipuite. Am plâns pentru dramele altora, trăind poveşti care nu erau ale mele. Am plâns după oameni care m-au abandonat, convinsă că nu voi putea trăi fără ei. Am plâns implorând iertare pentru greşeli inexistente, asumate în momente de disperare. Și, privind în urmă, văd câte lacrimi am plâns în zadar şi nemeritat... Şi îmi amintesc de îndemnul tatălui meu, realizând câtă dreptate avea! Azi nu mai plâng la fel ca în trecut. Am înţeles că îi sunt datoare sufletului, meu cu lacrimi doar de fericire…''