Cum celebreaza nepalezii moartea? Descoperă festivalul inedit, Gai Jatra

Etichete:
No items found.

Gai Jatra, cunoscut și sub numele de "Festivalul Vacilor", este unul dintre cele mai vechi și importante festivaluri culturale din Nepal. Se sărbătorește în special în Valea Kathmandu de către comunitățile Newar și are o semnificație profundă atât religioasă, cât și socială. 

Festivalul cade în luna Bhadra a calendarului nepalez (august-septembrie) și este dedicat comemorării celor decedați în anul precedent.

Originea și Semnificația Festivalului

Numele „Gai Jatra” derivă din cuvintele „Gai” (vacă) și „Jatra” (festival), simbolizând rolul vacilor în ghidarea sufletelor celor morți către viața de apoi. 

Tradiția își are originea în perioada regelui Pratap Malla (sec. XVII), după pierderea fiului său. Din dorința de a o înveseli pe regina lui, regele Pratap a oferit o recompensă pentru oricine va reuși să-i înveselească soția iubită.  

Astfel, în încercarea de a o înveseli pe regina îndurerată, un alai de vaci a fost adus înaintea ei. Vacile erau considerate (și încă sunt) cele mai importante animale domestice, fiind venerate ca sacre și se crede că ele ghidează sufletele morților în drumul lor către viața de apoi.

Mai apoi, participanții plini de speranță au început să spună glume și să ridiculizeze persoanele importante din comunitate, prin evidențierea defectele lor. Regina nu s-a putut abține să nu zâmbească.

Copleșit de bucurie, regele a declarat că festivalul Gai Jatra va fi de atunci înainte un prilej pentru comedie și bucurie.

Gai Jatra, Festivalul Vacilor

Desfășurarea Festivalului

În ziua festivalului, familiile care și-au pierdut un membru de familie în ultimul an participă la o procesiune în care fie conduc o vacă, fie un copil deghizat în vacă. Acest ritual simbolizează trecerea pașnică a sufletului către viața de apoi. În zonele urbane, unde vacile sunt mai greu de găsit, copiii sunt costumați și purtați prin oraș în cadrul unor parade pline de culoare.

De cele mai multe ori și alți oameni participă la acest marș, chiar dacă nu au pierdut în ultimul an un om iubit. De-a lungul traseului paradei, pot fi observate tarabe cu negustori care vând dulciuri și gustări sărate. 

Spectatorii festivalului Gai Jatra

Pe lângă procesiunea religioasă, festivalul include și reprezentații satirice și comice, prin care societatea își exprimă nemulțumirile față de liderii politici și problemele sociale. Este un moment de libertate de exprimare, în care criticile sunt acceptate fără consecințe, astfel se creează un cadru inedit pentru umor și reflecție.

Desigur, tradiția care s-a format nu îi oprește pe cei îndurerați să își plângă rudele pierdute, ci în timpul festivalului este pus un timp de o parte pentru a onora viața celor dragi. 

Importanța Culturală și Socială

Gai Jatra nu este doar un festival al comemorării, ci și o celebrare a vieții, în care comunitatea se unește ca să învingă tristețea prin umor. Evenimentul reflectă filozofia nepaleză conform căreia moartea este o parte naturală din ciclului vieții și trebuie acceptată cu seninătate.

În fiecare an, străzile orașelor sunt pline de parade, spectacole de dans și teatru, caricaturi politice și momente de comedie, care atrag atât localnici, cât și turiști fascinați de această tradiție unică.

Gai Jatra rămâne unul dintre cele mai fascinante festivaluri din cultura Nepalului. 

În contrast cu tradițiile românești legate de comemorarea morților, cum ar fi Ziua Morților, care au un caracter solemn și religios, Gai Jatra îmbină tristețea cu veselia. Se crede că râsul și celebrarea ajută sufletele celor decedați să își găsească drumul către viața de apoi.

Pentru oricine vizitează Nepalul în această perioadă, Gai Jatra oferă o experiență culturală autentică și de neuitat.

Funero este alături de tine în momentele grele

Suntem alături de tine atunci când te afli în situația dificilă de a fi pierdut o persoană apropiată. De aceea, oferim o gamă largă de servicii funerare, de la repatrierea persoanelor decedate și până la organizarea de ceremonii religioase.

Website designed and developed by Stega Creative