Care sunt țările care sărbătoresc Ziua Morților și ce tradiții păstrează ele

Etichete:
No items found.

Pe data de 1 noiembrie, în România, se sărbătorește Ziua Morților, cunoscută și sub numele de sărbătoarea Luminațiilor. Este o zi dedicată pentru cinstirea și comemorarea celor trecuți din această lume. În tradiția românească, se crede că, în această zi, sufletele celor decedați revin pentru a-i vizita pe cei vii.

În numeroase culturi, există ritualuri similare prin care oamenii își onorează și își amintesc de cei dragi plecați dintre noi. În articolul de azi, vom traversa lumea în căutarea țărilor care celebrează la fel ca noi Ziua Morților. 

România

În România, în special în Transilvania, ziua Morților este un moment de comuniune între cei vii și cei plecați. Tradițiile, preluate din ritualurile catolice, sunt respectate cu strictețe chiar și de majoritatea ortodocșilor din această regiune.

Cum să te pregătești - de la coroane până la lumânări 

Zilele, și chiar săptămânile, de dinaintea sărbătorii sunt umplute de forfotă atât în piețe, florării pregătite cu coroane pentru Luminații, cât și în numeroase cimitire. Familiile celor decedați se pregătesc pentru această sărbătoare chiar și cu o săptămână înainte. 

Poți observa pe străzi bunici și părinți alături de copii lor pregătiți cu câte o coroană de flori, lumânări sau îi poți vedea în drumul lor spre cimitir ca să înceapă procesul de curățare al mormântului celui drag.

Aici, mormintele sunt împodobite cu flori de sezon, în special cu crizanteme, care sunt considerate cele mai rezistente în acest anotimp. 

De asemenea, multe familii optează pentru ghivece cu flori, care mai apoi pot fi plantate. Câteva exemple de flori la ghiveci: dalii, erika, orhidee, și multe altele.

Ceremonia de deschidere a Luminațiilor

Ziua Moților nu se rezumă doar la pregătirea mormintelor și îngrijirea lor, ci există și o ceremonie religioasă. 

Preotul oficiază o slujbă unde se rostesc rugăciuni pentru sufletele celor plecați, iar uneori sunt amintite și numele celor trecuți în eternitate. Slujba este ținută pentru păstrarea tradițiilor la fel ca parastasul și pomana.

Aprinderea lumânărilor

Pe lângă coroane, fiecare familie aduce câteva lumânări pe care le aprind la mormântul celor dragi, iar cimitirul se transformă treptat într-un ocean de licăriri calde și liniștitoare. 

Atunci când privești un cimitir luminat de sutele de candele aprinse pentru cei dragi, te cuprinde un sentiment profund, dar nu apăsător. 

Este o liniște care plutește peste locul sacru, ca o adiere caldă, care îți amintește de legătura indestructibilă dintre cei care sunt și cei care au fost. Iar pentru câteva clipe cimitirul nu este un loc al tristeții ci unul al compasiunii. 

Mai apoi, acest gest te împinge să depănezi amintiri alături de cei dragi, fie ele amuzante sau solemne. Este un moment în care te poți deschide și apropia de cei care încă sunt prezenți.

În afară de România, Ziua Morților este sărbătorită și în alte țări. 

Mexic

În Mexic, Dia de los Muertos este sărbătorită pe 1 și 2 noiembrie și este una dintre cele mai colorate și cunoscute sărbători dedicate morților din lume. 

Familiile pregătesc altare - ofrendas -  decorate cu flori, lumânări și fotografii ale celor dragi, și diferite feluri de mâncare. În mod tradițional pe altar se pun un craniu de zahăr, o pâine, fructe și preparatele favorite ale celui decedat.  

La fel ca în credința românească, unde se spune că de Ziua Morților sufletele celor decedați pot trece poarta dintre lumea spirituală și cea fizică, familiile din Mexic împărtășesc o credință similară. 

De aceea, este esențial ca fotografiile celor plecați să fie așezate pe altarul familiei, pentru a face posibilă această trecere.

Spre deosebire de România, în Mexic nu se oferă coroane, în schimb cimitirele sunt ornate cu flori vibrant colorate. Ei consideră că moartea face parte din viață și trebuie onorată cu bucurie, nu cu tristețe.

Spania

În Spania, Ziua Tuturor Sfinților, Día de Todos los Santos, este o sărbătoare solemnă în care familiile vizitează cimitirele, aduc flori și participă la slujbe religioase.

La această sărbătoare se oferă dulciuri speciale, cum ar fi huesos de santo (oaselor sfinților) sau panellets (patiserii Catalane), în semn de respect pentru cei dragi.

Filipine

În Filipine, Ziua Morților este cunoscută sub numele de Undas, care provine din cuvântul spaniol honras (onoruri). Sărbătoarea începe la mormântul omului iubit unde cei dragi aleg adesea să rămână toată noaptea.

Atmosfera din cimitir nu este deloc posomorâtă; oamenii se adună, joacă jocuri, mănâncă și povestesc împreună la mormintele celor dragi.

De cele mai multe ori pregătesc și anumite obiecte care au avut o importanță în viața celor decedați ca să le lase la mormânt. 

Ziua Morților ne amintește că memoria celor plecați rămâne vie și că legătura cu ei nu dispare niciodată. Fie că este marcată prin ceremonii solemne, prin mese festive sau prin povești de familie, această zi simbolizează un moment de comuniune profundă, în care viețile celor plecați și ale celor rămași sunt celebrate împreună, cu dragoste și respect.

Funero este alături de tine în momentele grele

Suntem alături de tine atunci când te afli în situația dificilă de a fi pierdut o persoană apropiată. De aceea, oferim o gamă largă de servicii funerare, de la repatrierea persoanelor decedate și până la organizarea de ceremonii religioase.