Atunci când decesul apare subit, timpul până la înmormântare se scurge repede. Iar familia are nevoie să petreacă ultimele clipe alături de cel răposat. Pentru a comemora viața trăită și a se ruga pentru sufletul celui decedat, apropiații trebuie să organizeze slujba de priveghi.
Respectul și dorul pe care familia îl poartă defunctului se reflectă prin grija cu care duc la bun sfârșit ritualurile creștine specifice înmormântării. Iar dacă ești responsabil cu organizarea priveghiului, îți povestim în articolul de astăzi care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgi.
Ce este priveghiul și când se organizează?
Priveghiul este o ceremonie ortodoxă prin care familia și apropiații defunctului petrec ultimele clipe alături de el și se roagă pentru odihna sufletului său. De regulă, priveghiul este organizat în seara de dinaintea înmormântării pentru ca cei ce doresc să aducă un ultim omagiu să poată lua parte la eveniment.
În cadrul slujbei de priveghi, preotul citește rugăciuni pentru cel adormit, astfel încât să i se ierte păcatele. Aceste rugăciuni poartă numele de Stâlpi care au rolul de a liniști sufletul decedatului și pentru ca el să poată părăsi lumea pământească în pace. După slujbă, apropiații pot sta alături de cel decedat, ziua următoare având loc înmormântarea.
Până acum câțiva ani, priveghiul se organiza la casa defunctului, însă legislația nu mai permite acest lucru din motive sanitare. Așadar, în zonele urbane, priveghiul se oficiază la capelă, cunoscută și sub numele de casa rece. Ulterior, de la capelă, sicriul este dus la cimitir cu ajutorul transportului funerar asigurat de firmele de pompe funebre.
Tot ce trebuie să ai în vedere la organizarea priveghiului
Înainte de începerea slujbei de priveghi, sunt trase clopotele Bisericii într-un stil specific pentru a anunța decesul persoanei. Din punct de vedere religios, slujba priveghiului se oficiază o singură dată, însă familia și apropiații se pot aduna și în zilele anterioare pentru a sta împreună cu decedatul.
În momentele de rugăciune de la priveghi se aprind lumânări despre care se spune că vor călăuzi sufletul decedatului și îi vor lumina calea către Ceruri. De regulă, se așază 4 sfeșnice la colțurile sicriului și unul la capul răposatului.
Atât la slujba de priveghi, cât și la cea de înmormântare nu se invită persoane. De asemenea, cei care doresc să meargă nu trebuie să își anunțe prezența sau lipsa. Este demn și respectuos ca pe parcursul zilelor îndurerate, îmbrăcămintea să fie sobră, în negru sau nuanțe închise.
Iar pentru a arăta recunoștința față de cel decedat, apropiații aduc flori sau coroane funerare care vor fi depuse pe mormânt după îngropare. În plus, familia sau apropiații care organizează slujba pot aduce alimente care se servesc după priveghi, drept pomană pentru sufletul răposatului.
Superstiții sau ce să nu faci la organizarea priveghiului
Multe dintre obiceiurile cunoscute de la priveghi sau înmormântări sunt transmise din generație în generație, însă nu au un temei ortodox. Pentru că ceremoniile de înhumare sunt ritualurile creștine care marchează trecerea în lumea spirituală, obiceiurile păgâne nu trebuie făcute.
De exemplu, obiceiul conform căruia de sparge o cană la ieșirea decedatului din capelă nu este ortodox, iar Biblia nu spune nimic despre necesitatea acestui obicei. Alte superstiții legate de înmormântare includ și:
- Acoperirea oglinzilor sau a obiectelor care crează reflexie. Conform superstiției, sufletul adormitului nu trebuie să își vadă reflexia pentru a nu fi doi decedați în încăpere. Cu alte cuvinte, neacoperirea oglinzilor prevestește încă un deces.
- Punerea banilor în mâna răposatului. Superstiția e provenită din mitologia greacă care spunea că decedații trebuie să îi plătească lui Charon, luntrașul, o taxă de trecere peste Styx, râul infernului. În creștinism, banii și lucrurile materiale nu compensează și nu garantează mântuirea sufletului.
- Descuiatul lacătelor. În casa în care a stat defunctul nu trebuie să existe lacăte încuiate întrucât ele simbolizează blocarea sufletului în lumea pământeană.
Pentru ca tu să petreci ultimele clipe alături de cei dragi, Funero îți pune la dispoziție servicii funerare complete. Iar pentru a putea depăși momentele de doliu, suntem alături de tine cu sfaturi și ajutor în permanență.