Ceremonia de înmormântare presupune anumite practici, printre care și priveghiul. Acesta are loc doar după spălarea, îmbălsămarea și îmbrăcarea celui trecut în neființă, conform normelor igienico-sanitare și legislației în vigoare.
Dar care este semnificația acestui obicei și de ce trebuie să se țină cont în organizarea lui? Vom afla mai multe în cele ce urmează.
Ce este priveghiul?
În cazul decesului unei persoane dragi, printre întocmirea actelor, trebuie organizat priveghiul. Acesta reprezintă vegherea celui decedat înainte de a fi înmormântat. Astfel, apropiații și cunoscuții îl comemorează pe cel trecut în neființă și își iau rămas-bun. Pentru ca familia îndoliată să aibă timp să organizeze întreg ceremonialul funerar, trupul celui decedat stă trei zile și două nopți neînmormântat în veghe.
Evident, această procesiune este organizată diferit în funcție de religie și regiune, fiecare zonă respectând anumite obiceiuri.
Însă, în tradiția creștină, priveghiul se organizează înainte de înhumarea celui trecut în neființă. El are loc în fiecare seară dinainte de înmormântarea tradițională, când preotul este invitat să citească Sfânta Evanghelie și așa numiții stâlpi. Stâlpii reprezintă rugăciunile rostite la capul defunctului, în care se cere iertare de la Dumnezeu pentru păcatele săvârșite în timpul vieții, cele de voie și cele fără de voie.
Mai mult, în timpul acestor rugăciuni, familia celui răposat cere odihna acestuia și așezarea lui în rândul celor drepți.
Ce semnifică priveghiul?
Priveghiul are o semnificație foarte importantă, atât pentru cei rămași în viață, cât și ca serviciu religios. În timpul acestuia, toți cei care au jucat un rol în viața celui răposat își pot lua rămas-bun.
Și, conform învățăturilor creștine, nu doar preotul ar trebui să rostească rugăciuni, ci și cei prezenți deoarece priveghiul mai are un rol, acela de a conduce sufletul celui trecut în neființă spre veșnicie. Conform tradiției, cu cât rugăciunile sunt spuse de cât mai mulți oameni, cu atât sufletul celui răposat își va găsi liniștea mai rapid.
Familia și apropiații defunctului au datoria morală de a-i pomeni pe cei trecuți la cele veșnice de fiecare dată când au ocazia, nu doar în timpul privegherii sau la înmormântare, conform spuselor sfântului apostol Pavel: Fraţilor, despre cei ce au adormit nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde. Pentru că, de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus îi va aduce împreună cu El (I Tesaloniceni 4, 13-14).
Priveghiul în Casa Rece sau la domiciliul defunctului
De obicei, priveghiul se desfășoară în Casa Rece, adică o casă mortuară sau acasă la defunct. Însă, conform legislației în vigoare, cei decedați nu mai pot fi privegheați în casa proprie din cauze igienico-sanitare.
Reguli și obiceiuri din timpul priveghiului
Una dintre reguli nescrise ale priveghiurilor este că nu se invită nimeni. Oricine poate să vină, indiferent de gradul de rudenie, din datorie față de cel decedat. Și, dacă nu poți participa la înmormântare, este recomandat să informezi familia îndoliată de această decizie pentru a nu crea așteptări.
O altă regulă este sobrietatea etichetei. Dacă te prezinți la un priveghi, este necesar să te comporți respectuos și să vii îmbrăcat în haine negre sau cât mai închise la culoare. De asemenea, nu uita să aduci flori, să aprinzi o lumânare la capul celui trecut în neființă și să înlocuiești salutul cu Dumnezeu să-l/să o ierte! sau cu mesaje de doliu pline de empatie.
Este recomandat ca în timpul priveghiului să nu se vorbească foarte tare, iar telefoanele mobile să fie închise. Și să participi doar în cazul în care ai avut o legătură în timpul vieții cu cel răposat.
În funcție de zonă, există anumite obiceiuri mai mult sau mai puțin cunoscute. De exemplu, nu în toate regiunile țării trebuie să ai o atitudine sobră și să vii îmbrăcat în doliu. Membrii familiei, rudele și vecinii pot spune glume sau pot să danseze, marcând în acest fel, bucuria că cel decedat a scăpat de chinul acestei existențe.
Aceste obiceiuri mai puțin cunoscute sunt numite priveghiuri vesele sau dansurile mascaților. Ritualul din urmă era practicat pentru a pune pe fugă spiritele rele care pândeau sufletul celui decedat.
Pentru alte sfaturi și ajutor în caz de deces, îți suntem alături. De asemenea, pentru servicii funerare complete, nu uita să ne contactezi. Echipa Funero îți stă la dispoziție în momentele greu de depășit.